Articole HOT
Acasă » Melancolie » Refugiu

Refugiu

Probabil una din cele mai bune arme pe care o folosim cu toţii atunci când viaţa noastră ia o întorsătură nu tocmai plăcută în momente în care nu ne-am aştepta la nimic neplăcut este arma refugiului. A dorinţei de a te retrage, cel puţin pentru o perioadă de tot ce te leagă şi te doare. Oameni, zile însorite sau înnourate, SMS-uri, clipe sumbre, drumuri întortocheate ce le străbat zilnic, apeluri nedorite, certuri penibile, dezamăgiri crunte şi încercări nefaste. Parcă nimic nu s-a schimbat deşi credeam că atinsesem apogeul. E o atitudine ce nu am să mi-o înţeleg niciodată. Uneori prind o putere atât de mare încât simt că dacă m-aş aburca pe vârful degetelor, nu mi-ar fi greu să ating cerul. Niciodată nu a trebuit să-mi impun să zâmbesc mai mult decât să arăt cât sunt de trist tocmai pentru că bunătatea mea este o primă calitate ce nimeni şi nimic nu are să mi-o înţeleagă, deşi zilnic mă apasă cele mai negre temeri şi probleme. Foarte multe fapte sau vorbe îmi sunt deseori pedepsite cu o mare uşurinţă, de parcă cei din jur numai nu vor să înţeleagă că Liviu este încă un copil firav nedorind să facă rău intenţionat nimănui, un copil ce pune absolut orice lucru la suflet. Până şi cele mai mici detalii mi se evidenţiază vreau nu vreau în orice conjunctură. Nu e nevoie să-mi spui că e nevoie să te ridici, eu simt asta înaintea ta şi mereu voi fi undeva în spatele tău încercând să te susţin şi… totodată să te veghez. Nu e nevoie să te uiţi înspre umărul meu dându-mi de înţeles că ai nevoie de sprijinul lui, eu deja îţi zâmbesc cu braţele deschise. Nu e nevoie să regreţi că ai pierdut un om cum rar mai găseşti, „un băiat minunat„… însă… nu te contrazic, tu încă nu l-ai cunoscut. Dar, e nevoie să-ţi spun că de o vreme m-am pierdut în refugiul meu acolo unde nimeni nu mă poate găsi…

Totul e iar atât de sumbru…

GEKO te informeaza ca adresa ta IP este:
54.80.10.56

Despre GEKO

GEKO
Apropie-te pentru a mă cunoaşte mai îndeaproape. :)

Vezi și

Clipe, asteptari, refugii…

Eh, nu aveam cum să uit. Se pare că doar motivul ăsta mă face să …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *