Articole HOT
Acasă » Melancolie » Cheltuieli comune

Cheltuieli comune

Ce parere aveti despre conceptul de “banii nostri”? Ce inseamna mai exact asta? Doar banii tai, doar banii mei sau efectiv jumi juma’?

Cred  ca s-a dezbatut intens pe margina situatiei cand fata se muta la el. Cine suporta costul mancarii, al facturilor si al intretinerii? El, ca vorba aia, doar “a invitat-o”, si cine invita plateste, sau ea, caci el deja i-a oferit un acoperis deasupra capului si macar sa ea plateasca un cos umplut la supermarket?

Un mare minus pe care l-am capatat de la fostul prieten s-a datorat conceptiei mele cu privire la aceasta situatie, minus care m-a plasat in tagma egoistelor si materialistelor.

Cum vad eu problema: fiecare contribuie, sa zicem, cu 75% din venit la cheltuielile casei, iar 25% raman pentru placeri si nevoi personale (sau la ocazii speciale, pentru a-i face un cadou celuilalt). Pana la urma n-o sa-i cer lui bani de ciorapi sau ruj si el mie pentru spuma de ras si deodorant. Nu sunt de acord nici cu punerea intregului venit la comun, mai ales daca unul din ei castiga considerabil mai mult, ca apoi sa fie nevoit sa-i ceara parerea si acordul partenerului ori de cate ori foloseste “banii nostri”, cand este evident ca predomina “banii mei”.

Personal, sunt pro independentei financiare. Daca nu imi da el bani de pantofi, m-ar deranja sa imi scoata ochii ca i-am cumparat. Am asistat odata la o faza in care el conditiona acordul lui de a se casatori de incheierea unui act prin care ea sa ii treaca locuinta (doar a ei, primita mostenire de la parinti) si pe numele lui. Doar vom fi o familie si ce-i al tau, e al nostru, cu toate ca nu a muncise el pentru casa respectiva. Sau mosneguti ramasi vaduvi, cu doi sau trei copii, care se indragostesc la batranete de unele doamne dispuse sa-i ingrijeasca. In timp sunt determinati sa faca acte pe intreaga casa, ca dupa moartea lui sa nu o dea nimeni afara din imobilul construit cu prima sotie, respectiv mama copiilor

In ziua de azi, se pot incheia si asa numitele conventii matrimoniale. Din pacate toate cuplurile sunt reticente, chiar unii sunt pur si simplu ingroziti de ideea ca  ar putea exista o separare a bunurilor. In final, asta mi se pare solutia corecta. De ce daca unul munceste ca sclavul si plateste toate ratele la banca, iar celelalt freaca menta, casa trebuie sa fie a amandurora doar pentru ca sunt casatoriti?  Am o mare satisfactie cand observ ca aceluia care munceste mai mult i se lumineaza brusc  fata la auzul unei astfel de posibilitati.  Timp in care cel intretinut, vizibil sandalizat,il trage de maneca in incercarea de a iesi cat mai repede de acolo, pe principiul “hai de-aici, pana nu-ti dau astia idei!”.  Voi ce credeti?

GEKO te informeaza ca adresa ta IP este:
54.234.255.29

Despre raluk0207

raluk0207

Vezi și

Clipe, asteptari, refugii…

Eh, nu aveam cum să uit. Se pare că doar motivul ăsta mă face să …

Un comentariu

  1. GEKO

    Probabil tot eu voi fi singurul ce va da un comentariu. Şi asta pentru că mai nou pe blog-ul meu cei ce mă vizitează o fac din umbră. Refuză să îşi lase şi ei părerea. Iar cu celelalte persoane care altădată treceau pe aici şi îşi exprimau punctul de vedere în scris m-am certat şi refuză să mă mai viziteze. Însă de popularizarea lui mă voi ţine începând din toamnă.

    Revenind la subiect… Eu mereu am mers şi voi merge pe concepţia că ce este al meu este şi al partenerei. Dar vezi tu Raluca, totul până la acte. Acolo e altă problematică. Spre exemplu dacă tu ai o casă de la părinţi şi hotărâm să stăm în ea fiindcă nu ai nimic împotrivă, aceea va rămâne a ta până vei deceda. Nu aş accepta sub nici o formă să facem acte pe casă la rugăminţile tale unde să se specifice că acel imobil este fifty-fifty. Singurul motiv plauzibil al meu (şi probabil sunt puţini care gândesc ca mine) este că la o ceartă gravă dacă acea locuinţă este a mea, te pot da oricând afară şi e valabil şi invers. Bineînţeles că datul afară ar fi o ultimă soluţie. Deja atunci nu se mai pune problema de iubire. Pentru că atunci când ţii cu adevărat la cineva nu poţi să-i spui aşa ceva. Dar şi până în ăst ultim moment pot apărea reproşurile gen „nu ţi-e ruşine? după ce că stai aici unde eu sunt locatar…” sau chiar comentariile socrilor care mereu vor avea ceva de spus atât la început atunci când parcă ei vor să dea verdictul în vederea alegerii partenerului dar şi în acele momente tensionate. Unii abia aşteaptă ca cei doi să se certe ca ei să intervină. Sunt al naibii de nesimţiţi şi uită codul bunelor maniere. Dar şi regula: „nu intra în casa mea atât timp cât eu nu îţi permit/încă ne iubim enorm”.

    Cât despre… moşneguţii ăştia de care spui tu nu am prea multe de comentat. Pentru că marea lor majoritate sunt bărbaţi. Şi vor îngrijitoare nu doar pentru a le îngriji (nu mi se pare normal ca o femeie de maxim 50 să spele un moş de 70) ci şi pentru a le satisface nevoile sexuale. Da, marea majoritate a cazurilor din ziar pe asta se bazează. Iar ca drept recompensă ele se aleg cu locuinţa. Bineînţeles în cazul moşnegilor fraieri, fără minte şi fără copii. Iar cei care au copii le trag ţeapă babelor. :)) În cazul bătrânelor, da, am întâlnit şi astfel de situaţii în care ele chiar nu mai aveau pe nimeni din neamuri în viaţă singura lor alinare rămânând persoana care acceptă să le fie alături la căpătâi până în ultima clipă.

    Per total este un subiect greoi şi delicat. Ce trebuie să facem? Să ne îmbătăm cu curaj şi să ne „îmbărbătăm” cu putere. Pentru că orice relaţie nu este perfectă şi… pur şi simplu niciodată nu va putea fi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *